Incursiune de la Dacia lui Burebista si Decebal pana in timpurile noastre

In Antichitate, denumirea de Dacia a fost I dată iniţial spaţiului locuit de triburile in-do-europene ale dacilor, cu care romanii au intrat în contact în sec. II-I î.Cr. în zona Banatului şi Transilvaniei. După ce autorii greci şi latini stabilesc că „dacii au aceeaşi limbă cu geţii" sau că „dacii sunt o mlădiţă a geţilor", termenul este extins asupra întregului spaţiu carpato-dunărean, locuit atât de geţi, cât şi de daci. Atunci când încep ciocnirile dintre Roma şi lumea geto-dacă, când Burebista şi, îndeosebi, Decebal pun bazele unui puternic regat în această regiune, denumirea de Dacia pătrunde în conştiinţa lumii politice romane atât de solid, încât după victoria asupra lui Decebal, împăratul Traian va da numele de Dacia noii provincii constituite pe I ruinele vechiului regat dac. 

Fisurile din sistemul comunist

Vechile neajunsuri persistau. Nomenclatura partidului, „noua clasa", era ghiftuita. Controlul de stat nu reuşea să asigure adaptarea economiei la ceriţele lumii moderne. Brutalităţile Rusiei sovietice antebelice s-au repetat într-o nouă ideologie revoluţionară în China în timpul Revoluţiei Culturale. Invaziile sovietice din Ungaria în 1956 şi Cehoslovacia în 1968, tratamentul aplicat disidenţilor şi masacrul din Piaţa Tienanmen de la Beijing în 1989 sunt o dovadă a măsurii în care comunismul se baza pe forţă pentru a supravieţui. „Cultul personalităţii" pe linia lui Stalin a continuat cu Mao, în China, Kim II Sung in Coreea de Nord, şi, în Europa, cu dictatorul român Nicolae Ceauşescu. Uniunea Sovietică, sărăcită din cauza cursei înarmărilor din timpul Războiului Rece, s-a fisurat în 1988.

Primul succes al comunismului

Comunismul a izbutit pentru că, în forma lui profund centralizată, elaborată de Vladimir Ilici Lenin, nu tolera nici un fel de opoziţie. Inflexibilitatea şi caracterul lui inuman au ajuns în cele din urmă să-1 submineze. S-a prăbuşit, în forma lui leninistă, în Uniunea Sovietică după o istorie care promovase cultul personalităţii şi asasinatele în masă. Rusia a reprezentat primul şi, până în 1945, unicul lui succes. Marx susţinea că perspectivele comuniste erau cele mai bune în ţările industrial avansate, unde revoluţia burgheză avusese deja loc. Rusia era înapoiată; patru din cinci locuitori ai ei erau ţărani, care doreau să aibă pământ. Triumful rus a contrazis regula: comunismul s-a răspândit mai rapid în ţările sărace. 

Comunismul si revolta clase muncitoare

Karl Marx a scris că: „Filozofii au încercat înainte să explice lumea. Sarcina noastră este să o schimbăm." Acest imbold la acţiune a fost cheia transformării unei teorii sociale şi economice din sec. XIX în-tr-o mişcare de masă a sec. XX. Idealul unei societăţi fără clase, în care proprietatea publică înlocuieşte interesele particulare, este comun într-o anumită măsură tuturor formelor de socialism. Fundamentală pentru comunism este convingerea că procesul este inevitabil din punct de vedere istoric, că trebuie impus în totalitate şi că, pentru a-1 realiza, este necesară dictatura proletariatului.  Marx a susţinut că sistemele existente nu puteau fi reformate din cauza forţei de reacţie şi a drepturilor dobândite; era necesară o revoluţie burgheză sau capitalistă ca feudalismul să poată fi răsturnat. 

Convingerile lui Columb

Spre sfârşitul vieţii, Columb era convins ca descoperise Indiile, vecine cu China şi Japonia. între timp, Vasco da Gama înconjurase Capul Bunei Speranţe în 1497 deschizând calea maritimă către Asia, şi drumul care impunea Portugalia ca putere dominantă în Oceanul Indian. Indiile de Vest şi în curând Mexicul aveau să devină moştenirea lăsată Spaniei de către Columb. Columb a avut în egală măsură rolul de explorator şi de exploatator. A făcut mari descoperiri, dar chiar şi pentru normele vremii, modul în care a tratat populaţiile pe care le-a întâlnit şi propriii oameni a fost nemilos. Călătoriile sale au deschis Lumii Vechi, Lumea Nouă, dar au însemnat şi începutul distrugerii civilizaţiei amerindiene.

Pe Columb il astepta executia...

Guvernatorul a sosit în august 1500 cu trupe, arme şi ordine pentru Columb şi fraţii săi Bartolomeo şi Diego: să predea prizonierii, proviziile şi forturile. Aceştia au refuzat, şi toţi trei au fost arestaţi pe loc, puşi în lanţuri, readuşi în Spania, aşteptându-se să fie executaţi pentru trădare. Dar regele, impresionat de modul în care fuseseră trataţi, a ordonat eliberarea lor. Columb i-a căzut la picioare şi a plâns în semn de gratitudine. Lui Columb i s-a interzis să se reîntoarcă pe Hispaniola. Totuşi, din disperare, a pornit într-o nouă călătorie, cu patru nave vechi, în 1502. A descoperit Insula Martini-ca, dar i s-a refuzat din ordin regal debarcarea pe Dominica. A continuat călătoria către Jamaica, dar a fost nevoit să înăbuşe două răzmeriţe la bord, înainte de a ridica ancora către Honduras. 

Ambitia unui comandant

Cristofor Columb (Cristobal Colon) s-a născut la Genova în 1451, dar a plecat să locuiască cu fratele său Bartolomeo, cartograf la Lisabona. Acolo a preluat meseria fratelui său şi a fost fascinat de explorările marinarilor portughezi de-a lungul coastei vest-africane. Când avea puţin peste 30 de ani a ajuns el însuşi comandant de navă. Ambiţia navigatorilor era să ajungă la capul de sud al Africii, dacă exista aşa ceva, şi de acolo să găsească un drum către Indii, cu bogăţia lor de mătase şi mirodenii, ca să-i evite pe intermediarii genovezi, veneţieni şi arabi. Columb avea un plan mult mai îndrăzneţ. Orice om educat ştia că Pământul are forma unui glob. Dacă era adevărat, gândea el, ar fi posibil să ajungă în India, China şi Japonia navigând către vest peste Atlantic.